Mult prea mult,
Mult prea mult, mult prea mult
Viața noastră a trecut,
Mult prea mult, mult prea mult
Nu mai pot să te ascult
Când ai să te întorci într-o vară
Mult prea mult frig voi avea în priviri.
Şi răspunsul meu
Va cădea pe seară
Să crească o noapte peste lungi amăgiri
Am meritat
Toată răzbunarea
Însă prea mult te-ai răzbunat
Parcă zece vieți am avea nu una
Şi la coşul morții viața mi-am aruncat.
Nu sunt trist
Nici vesel
Sunt o umbră care
Nu găseşte drumul prin labirint
Cade ploaia rece pe obrazul plâns de sare,
Pe suflet rănit am armura de-argint
Mai aud un clopot care bate-n lună
Şi-mi aduc aminte tot de chipul tău.
O poveste,
Care-ncepe să apună
Plouă spre-nălțime
Eu mă-nalț spre hău
